Mărțișoare, ghiocei, zăpezi ale mieilor, bună dispoziție, adică primăvară, anotimpul în care o luăm din loc, începem să ne dezmorțim. Înlocuim hainele groase, mergem mai relaxați pe stradă, avem mai multă energie pentru a face lucrurile să se-ntâmple.

Să vă spunem cum stau lucrurile la noi, de exemplu. Am mers pe teren, am pozat, am oferit atâtea informații despre reședințele nobiliare de pe teritoriul țării noastre, am scris despre restaurări și festivaluri, iar acum a venit timpul să schimbăm și la noi câte ceva. 

Avem planuri mari pentru anul 2013, planuri pe care vrem să le împărtășim tuturor celor care ne cunosc și le place ceea ce facem, susținându-ne necontenit. Așadar, vă propunem să ne-ntâlnim chiar de Ziua Mondială a Monumetelor și Siturilor Istorice, pe 18 aprilie, unde vom povesti ca între prieteni, într-o atmosferă degajată, cu-n pahar de vin bun în mână. Nicio întâlnire cu noi nu este una “oarecare”, așa că v-am pregătit și câteva mici surprize. Exact ca-n vorba aceea: “Primeşte cu bucurie surprizele, fiindcă ele duc la descoperiri”.

Tema de anul acesta al Zilei Mondiale a Monumentelor și Siturilor Istorice este The Heritage of Education (Patrimoniul Educației) - școli, universități, biblioteci etc., deci nu foarte departe de aria noastra de interes. De-a lungul istoriei și în diferite contexte culturale, învățământul a fost practicat într-o gamă largă de spații și clădiri. De la umbra copacilor până la clădirile instituționale ca școli, licee, academii, biserici, toate aceste locuri au constituit mediul în care se asimilau cunoștințele. Multe dintre aceste clădiri sunt recunoscute ca fiind nu doar instituții sociale valoroase, ci și clădiri cu o mare importanță istorică și artistică, care au devenit în timp parte semnificativă din patrimoniul nostru cultural.

Acum că ne-am înțeles, rămâne să ne vedem pe 18 aprilie, de la ora 19:00, la Plot & Coffee Shop (Strada Biserica Enei, nr. 2).


0 Comentarii