Vara este un anotimp prielnic pentru plimbări odihnitoare. Drept urmare, pregătim un weekend departe de oraș, dar aproape de natură și monumente istorice. Ne aranjăm rucsacul, urcăm în autocar şi facem o mică incursiune în trecut, un bun motiv pentru a înlătura rutina.

Pe 20 iulie are loc cea de-a treia ediție a Zilei Castelului Teleki din Gorneşti, singura ocazie din an în care reședința conților Teleki îşi deschide porțile pentru publicul larg. După ce am fost, în echipă restrânsă, atât la prima ediţie, în 2011, cât şi la cea de anul trecut, ne-am gândit, cu ajutorul prietenilor de la Hai la BordHoinari Români şi Viajoa, că anul acesta ar fi o idee bună să organizăm o plecare în număr mai mare din București. Așadar, am pus la cale o excursie sau, mai bine zis, primul nostru “castle break”.



Pe 20 şi 21 iulie, vizităm Castelul Teleki din Gornești, județul Mureș, ne plimbăm prin Reghin însoțiți de un ghid local prietenos, vizităm Castelul Bethlen din Criș, de lângă Sighișoara, și poate facem un popas și în orașul medieval. Nu este exclusă nici o plimbare prin Târgu Mureș. Înnoptarea se va face în Reghin, la Hotel Marion***. Dacă depăşim capacitatea acestui hotel, avem variante alternative similare. 

Vom pleca din București, cu posibilitate de preluare din orașele de pe ruta București - Târgu Mureș. 

Numărul de locuri este limitat (45). În funcţie de dimensiunea grupului, preţul excursiei variază între 200 şi 250 lei şi urmează a fi stabilit după încheierea înscrierilor. Acesta include: transport, cazare, mic dejun (21 iulie), tur ghidat al Castelului Teleki din Gorneşti, tur ghidat în Reghin, taxa de acces şi ghid la castelul Bethlen din Criş. 

Pentru a vă înscrie, trebuie să completaţi următorul formular (până duminică, 7 iulie) şi să achitaţi un avans de 100 lei (până marţi, 9 iulie). După completarea formularului, veţi primi pe email informaţiile necesare pentru plata avansului. 

Pentru mai multe informații, o puteți contacta pe Carmen Vasile, la adresa carmen.vasile@arche.ro sau ne puteţi da un mesaj privat pe pagina facebook Monumente Uitate.

Program*:

Sâmbătă, 20 iulie 2013
07.00 Plecare din Bucureşti
12.30 Sosire la Sighişoara – program liber (sugestii: vizitarea oraşului medieval +prânz)
15.00 Plecare spre Târgu Mureş
16.00 Sosire Târgu Mureş – program liber (sugestii: vizitarea centrului)
17.00 Plecare spre Gorneşti
17.30 Sosire Gorneşti – tur ghidat al castelului Teleki, program liber
19.00 Plecare spre Reghin
19.30 Sosire Reghin - cazare la Hotel Marion*** sau similar.
20.00 Program liber (sugestii: cina, relaxare pe terasa hotelului, plimbare de seară prin Reghin)

Duminica, 21 iulie 2013
9:00 Mic dejun
10.00 Tur de oraş prin Reghin
12.00 Plecare spre Criş;
13:30 Oprire pentru masa de prânz
15.00 Sosire Criş - vizitarea castelului Bethlen
16.30 Plecare spre Bucureşti
21.30 Sosire estimată în Bucureşti

*Programul este relativ, conditionat fiind de trafic şi de dinamica grupului. De asemenea, în limita timpului şi în funcţie de sugestiile participanţilor, se mai pot include şi alte obiective (Cetate Rupea, Biserica evanghelică din Saschiz).


View Larger Map


1 Comentarii

Felicitari pentru initiativa. Am preluat articolul si pe propriul blog sanuuitam.blogspot.com (cu indicarea sursei, evident).
Propunere: poate reusiti si editarea unor carti postale (ilustrate) cu monumentele pe care le aflati/studiati/prezentati. Pe seturi/regiuni/tematici. Va spune asta un colectionar/harciog - cartofil ! Inclin sa cred ca s-ar gasi multi doritori de astfel de suveniruri.
Succes in continuare
Dragos